Cum ajunge oare o femeie sa stie ca e frumoasa? Sa fie cu adevarat constienta de frumusetea ei? Isi da ea seama, singurica, ii spun parintii, ii spun barbatii? Cine? Cine decreteaza ce e frumos si ce e urat? Sa fim bine intelesi: ma refer la frumusete, ca atribut exclusiv al chipului. De la gat in jos, persoana arata bine, are un corp armonios, "are ce-i trebuie" dar nu poate fi "frumoasa".
FrumuseteaIntr-una din zilele astea, cum stateam eu intr-un echilibru relativ in metroul frumoasei noastre capitale, am dat cu ochii de-o fetita absolut superba. Din capul locului trebuie sa spun ca nu sunt genul de femeie pe care copiii o fascineaza, care musteste de maternitate si viseaza la progenituri proprii, cat de curand. Departe de mine gandul de a baga toti copiii in aceeasi oala a catalogarilor gen "Toti copiii sunt frumosi". Nu cred in asta, ba mai mult, rareori m-am surprins holbandu-ma la vreun copil. Subiectul nu ma intereseaza si, drept sa spun, ideea in sine nu-mi starneste emulatia specifica genului.
Cu toate astea insa, privirea mi-a ramas fixata pe chipul acestei fetite din metrou. Blonda, cu un par surprizator de bogat si gros pentru o blonda naturala, cu niste ochi imensi albastri, bine conturati de gene negre, exemplar arcuite, departe de a fi genul de "blonda spalacita". Frumoasa ar fi putin spus. Un singur lucru strica armonia acestui chip serafic. Biata fetita avea, in loc de 2 sprancene, una. Detaliu pacatos, sprancenele stufoase ale fetitei erau practic unite deasupra nasului.
Ne-am asezat apoi pe scaune vizavi si ne holbam una la alta fara jena. Fara sa ne ocolim privirile, cum se intampla des in metrou cand doi oameni se trezesc privindu-se, de fapt, in gol. Ma uitam la ea si ma intrebam daca stie cat e de frumoasa. Ma intrebam, de asemenea, daca stie ca sprancenele imense sunt un defect. Ma intrebam daca au inceput deja copiii sa-si bata joc de ea sau daca lucrul asta se va intampla mai tarziu. Era, evident, prea mica pentru pensat sau, mai dihai, pentru epilat. Si ma gandeam ca daca acum, la varsta frageda pe care o are (nu-i dadeam peste 7-8 ani), copiii incep s-o ia in ras, cum se va autoevalua ea mai tarziu? Copiii sunt extrem de cruzi. Mai ceva ca o oglinda, ei te arata exact asa cum esti si, in general, isi concentreaza toate eforturile asupra defectelor tale. Mai tarziu abia invata ca nu e politicos sa-i spui unei alte persone: "Ce nas mare ai!".
Ma gandeam ca daca primul lucru pe care fetita din metrou il afla despre ea este ca are sprancene maaaaari si groaaaaase, nu va mai conta apoi ca are niste ochi superbi sau un par minunat. Nimic aproape nu va mai conta si, fetita de ieri din metrou, maine femeia blonda superba pe care-o vezi in cafenea, habar nu va avea cat este de frumoasa.
